Rednic laudă adversara: „Au șanse 60% de calificare. Steaua rămâne o forță, România are o imagine în Europa și datorită lor. Îmi felicit jucătorii, trebuie să lucrăm la moral”

Rednic laudă adversara:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Petrolul Ploiești a dominat prima manșă a semifinalei Cupei României cu Steaua, însă a fost egalată în minutul 94, astfel că pleacă cu a doua șansă la calificare înaintea returului de pe 2 aprilie.

La finalul partidei, Mircea Rednic a surprins atunci când s-a lansat într-un șir de laude la adresa adversarei. Antrenorul Petrolului a început prin a comenta jocul echipei sale, spunând că: „Normal că ești dezamăgit când pierzi în minutul 94, dar vreau să remarc evoluția băieților mei, a fost un joc mult mai bun decât cele două din campionat. Am fost foarte aproape să ne îndeplinim obiectivul, să marcăm și să nu primim gol. Per ansamblu am făcut un meci bun, i-am felicitat pe jucători, o să mergem acolo și o să înscriem. Am fost obligat să fac niște schimbări de așezare pentru că ne-au lipsit jucători, dar vor reveni pentru retur„.

Atunci când a fost rugat să aprecieze șansele de calificare, Mircea Rednic a dat impresia că este mai convins de șansele Stelei de a accede în finala Cupei României. „Un gol în deplasare ne obligă să înscriem acolo. Au un avantaj mai mare. Au cam 60%-40% șanse de calificare. Pentru mine, Steaua rămâne Steaua! România are o imagine în Europa și datorită lor, problemele nu mă interesează, Steaua rămâne o forță. Noi avem probleme cu insolvența, ei cu stema. Când nu ai suportul publicului, nu e ușor„, a spus antrenorul.

„Tchite a venit cu ambiție, dar încă nu e sută la sută din capacitatea lui”

Omul adus de Mircea Rednic la Petrolul, atacantul Tchite, a înscris la partida de debut, chiar contra Stelei, prilej de laudă pentru antrenor. „Tchite e un jucător în care am încredere, știu ce poate, încă nu e sută la sută din capacitate. A venit cu ambiție, cu dorință de a ajuta echipa, vrea senzațiile pe care le-a avut înainte. Un atac cu Tamuz și cu Tchite o să facă găuri mari în apărările adversarilor. Trebuie răbdare, au fost multe accidentări, titulari care au plecat, de la meci la meci am fost obligat să fac multe schimbări„, a spus Rednic, cel care a continuat să discute și despre problemele pe care le are finanțatorul Dan Capră: „N-avem pe nimeni care să ne protejeze, cu care să se poată discuta. Sunt doar eu cu acești băieți și vom face treabă. Publicul ne e în spate, a fost o atmosferă extaordinară, dar sunt dezamăgiți și ei că am fost egalați în ultima fază. Campionatul se joacă, dar Steaua rămâne o echipă puternică. Cinci puncte sunt multe, dar pot să fie și puține, depinde de noi. Trebuie să lucrăm la moral, la încredere„.


Ca antrenor nu trebuie să discut de arbitraj. A fost o manieră mai specială, dar e normal la câtă presiune s-a pus în ultima săptămână. Conducerea Stelei, chiar și jucătorii, s-au plâns cu toți de arbitraj. Nu știu dacă am avut două penalty-uri, dar unul a fost singur

Mircea Rednic, antrenor Petrolul

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×